imparteam pe terasa lichior de migdale si as fi vrut sa ii spun atatea, dar parca le stia pe toate.
prima vacanta in care nu am mai alergat de la un muzeu la altul, nu mi-am rupt picioarele ore in sir pe strazi aglomerate de turisti, de masini, de vuietul continuu al unor orase ultra-aglomerate. am descoperit cat de frumos e sa locuiesti intr-un orasel mic, unde dimineata de weekend inseamna ciripit de pasari si plimbari cu bicicleta pe strazile cu case aliniate parca cu rigla una langa cealalta. am fost pentru prima data la ea acasa si m-am intors fericita.
dimineata dupa vacanta e intotdeauna trista. pe la 10 inca visam la ziua in care mi-a zis sa iesim la plimbare in spatele blocului si in cateva minute eram in gradina lui alice din wonderland. pe la 11 leneveam in pat cu gandul la ochii lui albastri. de ce nu i-am spus ca nu m-a mai privit demult cineva atat de senin? de ce...
iesi afara, curva!! de ce te ascunzi in casa ca un soarece speriat?!
m-am trezit din vis cu busituri in usa si urletele unei femei. nu reuseam sa inteleg exact ce se intampla.
e bun doar cand iti da bani, cand nu mai are il dai afara din casa ca pe un caine! nu ti-e rusine?
despre cine vorbeste? pe cine sa dau afara, ce bani, ce caine? parca a durat o vesnicie sa ma adun si sa deschid. urletele continuau si mi-a fost teama ca sparge usa daca mai loveste asa cu pumnii.
s-a blocat cand m-a vazut. dupa ce boscorodise minute in sir la usa mea, brusc nu mai avea glas.
ma scuzati, nu aici sta avocata Dinulescu? cred ca s-a produs o eroare...
nu, doamna! aici stau eu si ultima oara cand am verificat nu ma intretinea vreun barbat.
i-am trantit usa in nas, in timp ce ea inca se scuza. as fi vrut sa inchid ochii si sa ma trezesc in camera cu miros de cafea si bezele proaspat scoase din cuptor.
cateodata ii era dor de oameni, inainte ca acestia sa o paraseasca si se simtea nefericita ca se sfarseste o vacanta, inainte sa inceapa.