Cu amintirea serilor trecute, vineri aproape de miezul noptii m-am trezit la Universitate intr-o coada neasteptata de masini si am crezut ca de fapt era luni dimineata si uitase cineva sa imi spuna. Nu intelegeam de ce se circula bara la bara si cum de erau coloane de masini pana la Victoriei (pentru cei care nu sunt din Bucuresti, este o distanta considerabila daca o parcurgi bara la bara). Oare traiesc eu intr-un oras paralel si abia acum am scos capul din vizuina sau chiar se intampla ceva deosebit in seara asta?
Nu caut foarte mult explicatii pentru ca in masina sunt cu doua domnisoare de cinci, respectiv doi ani, care canta in cor “Mos Craciun cu plete dalbe...” si imi place atmosfera. Una dintre ele imi arata un ciorapel primit de la gradinita unde trebuie sa puna mosu’ cadouri, cealalta recita poezia pentru serbare. Dragut, dar de ce nu inaintam si noi? Dintr-o data, cea mica exclama entuziasmata “Cate luminiteee!!”
Si uite asa, m-a “luminat” si pe mine in privinta aglomeratiei de la miezul noptii. Pe principiul la beculetul laudat se vine cu masina, oamenii iesisera la plimbare ca sa vada luminitele aprinse cu cateva ore inainte de mai marele orasului. De ce ai vrea sa iesi la miezul noptii sa vezi niste luminite pe care oricum le gasesti acolo pana in ianuarie? Daca le-ai asteptat cu sufletul la gura si vrei sa le vezi chiar in ziua aia, de ce nu le admiri la o plimbare, de mana cu persoana draga?
Mi-am dat seama
Poza tot de pe pinterest.com