ce o sa zica fetele ca plec in toiul distractiei? ca au venit ai mei in recreatie ca in generala sa-mi aduca sandvis? le spun ca nu am timp de vorba, ne vedem acasa. vorbesc pe ton, se uita amandoi la mine zambind amar. Mama ma fixeaza cu privirea si imi sopteste ceva la ureche. de ce reuseste mereu cu atat de putine cuvinte sa cuprinda parca o lume intreaga de greseli in vorba ei?
anul asta nu a inceput cu paiete, blanuri sau tocuri de 10. in prima zi din an am ales sa port bocancii de snowboard. mi-e teama ca am uitat sa imi tin echilibrul pe placa, dar sunt determinata sa invat. asa ca ma echipez repede si ma duc pe partie. sunt mandra de mine ca reusesc sa fac doua coborari (fara sa para ca a venit elefantul pe partie) si nu am uitat tot ce invatasem cu un an in urma. urc din nou cu placa la subrat (dehh, teleski-ul e pentru avansati). cat chin pentru 2 minute de placere! concentrare maxima, durere de muschi deja, cand…ii vad la baza partiei. vizibil fericiti si emotionati, parca vor sa aplaude (ahh, sper sa nu cad pe gheata chiar acum). reusesc sa cobor decent, am si eu emotii ca m-au vazut. tata vine fugind spre mine – daca tot eram aici voiam sa te vedem, hai sa iti car eu aia. vai, ce grea e! asa urci cu ea? esti foarte tare, bravo!
pentru cateva secunde imi aduc aminte de cuvintele ei “cand eram la liceu, tata era in varsta si bolnav. mi-as fi dorit sa vina macar o data la mine la scoala. sa nu iti para rau mai tarziu!” las capul usor pe umarul lui, in timp ce imi cara mandru placa. mama e sus, ne face o poza. anul asta nu vreau sa imi para rau…zambesc fericita…
Poza de aici