a fost odata...

in ziua cand si-a semnat demisia, cristina ar fi trebuit sa fie fericita. urma sa se mute definitiv in germania, acolo unde iubitul ei era la studii de cativa ani. isi gasise deja job si mai erau cateva saptamani pana la plecare. si totusi, de ce nu era fericita? mergea catre casa si se incuraja singura ca totul o sa fie bine.

ce-i al tau e pus...departe

zilele trecute povesteam cu o prietena despre vacanta din care m-am intors recent. m-a intrebat la un moment dat in stilul ei caracteristic daca mi-a placut vreun tip acolo. nu avea cum sa imi placa unul singur. e tara in care trebuie sa fie frustrant pentru un barbat sa nu aiba cel putin 1.80m, par blond si ochi albastri. am povestit cateva ceasuri in fata unor pahare de rose la M60, concluzia serii fiind inevitabil - “ce-i al tau e pus…departe”.

copilul din flori

statea in pat si se uita la camasa neagra care atarna pe umeras. abia in ziua inmormantarii lui constientizase cat era de afectata. avea aproape 80 de ani si probleme de sanatate. nu a fost pentru nimeni o surpriza. dar pentru ea a insemnat mai mult decat pentru cei din familie.

despre vacante, numai de bine. despre dor...

de cand a plecat am stiut ca o sa fiu impartita mereu in doua.
intre tara noastra si tara unde a ales sa traiasca, intre ea acolo si ai mei aici, intre acasa al meu si acasa al ei. intre mobila mea alba si banca ei cu perne lila din bucatarie, unde miroase a floricele si lichior de fistic. intre mi-e dor de tine si pe curand. intre te iubesc si ich liebe dich.

daca ma saruta data viitoare?

se opreste din joaca ei si ma trage de maneca.
de la inaltimea celor sase ani ma privesc doi ochi albastri senini ca o dimineata de craciun. ma las pe vine ca sa vorbim cumva de la egal la egal, dar se aseaza si ea in genunchi. stateam amandoua pe jos, imi face semn sa ma apropii de ea si cu o mina serioasa imi spune:
- stii, catalina, sunt indragostita de un baiat de la scoala. toma.

viata mea e pe shazam

uneori mai sunt seri ca asta. cand nu reusesc sa gasesc un sens, cand as pleca in cautarea unei bucurii simple. doar ca nu stiu de unde sa incep cautarea. si nici ce mai inseamna bucuria asta simpla.

mi-au inghetat mainile si afara miroase a iarna. a iarna care vine iar prea repede. functia shuffle isi face de cap in playlist-ul meu. fiecare melodie are miros, gust, are culoarea si momentul ei. stiu cand am ascultat-o prima data si cand am incetat sa o mai ascult. unele sunt pe repeat si altora nu am putut sa le mai dau play niciodata. imi aduc aminte de fiecare dintre ele, de fiecare om care a plecat, a ramas sau s-a intors. e vara, primavara, zi, noapte si parca toate se succed in mintea mea ca si cum s-ar fi intamplat ieri.

in memoriam #colectiv

vineri 30.10.2015 ora 23.40 
(primesc un mesaj de la un coleg)
- Buna seara!
- Sper ca nu erai in Colectiv!
(nu stiam ce se intamplase. am crezut ca era in trecere pe acolo si i s-o fi parut ca ma vede prin multime)

trei e un numar impar

cu cat se indeparta mai mult, cu atat parca o urmarea mirosul de gogosi amestecat cu cel de porumb fiert. dianei ii placea sa alerge in parc in serile de toamna, dar dintr-odata parca o apasau singuratatea si intunericul care inconjurau lacul. forfota din timpul zilei disparuse odata cu soarele si gradele celsius.

sa-i amintiti, va rog frumos, adresa ei.

manuela are 45 ani. de 25 ani lucreaza ca functionar public, mai exact casiera la o institutie de stat. tot de 25 ani, cand de altfel a venit in capitala pentru prima data, sta in acelasi bloc pe strada poiana narciselor, langa conservator. un apartament intr-un bloc construit prin anii 60, mostenit de la o ruda din partea mamei, de care familia ei a avut grija pana s-a prapadit.

fata mosului sta pe strada 8 martie

- fetito, casa ai, masina ai, trebuie sa iti gasesti un baiat bun sa te mariti. ce astepti?

ma uitam in ochii lui albastri, neschimbati si la fel de senini ca in copilaria mea. as fi vrut sa ii raspund: “astept o poveste, bunicule!”

o tipa cu vino-ncoa'

s-a asezat langa mine la masa de la geam. ca de fiecare data ma intimida prin atitudinea ei. era genul de persoana sigura pe ea, vorbea rar si apasat. uneori mi se parea ca isi misca si buzele intr-un mod ciudat cand articula cate un cuvant, doar ca sa atraga atentia asupra frazei respective. avea mereu un look extrem de feminin, nu mai cunoscusem o tipa pe care sa arate atat de bine o fusta conica midi si un blazer lejer.

festivalul enescu, intre stralucire si sandale cu sosete

vineri am plecat spre casa ingandurata si coplesita de tot ceea ce s-a intamplat peste zi. cand si-a strans toate lucrurile si a inchis usa biroului dupa aproape 3 ani pe care i-am petrecut impreuna acolo, am stiut exact ce era in sufletul lui. pentru ca si eu traiam aceleasi emotii. am trecut impreuna prin nenumarate intamplari, m-a vazut plangand, m-a ascultat povestind aceleasi nimicuri iar si iar, m-a incurajat sa merg mai departe, atunci cand cautam sa ma agat de orice bucurie marunta ca sa ma trezesc din pat dimineata.

cat dureaza dragostea la bloc?

prin 2010 se mutasera in apartamentul cu patru camere de langa mine. imi placea de ei ca ma salutau mereu cand ne intalneam pe coridor, ba mai mult, zambeau cand faceau asta. lucru din ce in ce mai rar in multimea de fete acrite cu care ma intalneam pe strada, la birou sau in scarile de bloc. un cuplu armonios din punct de vedere fizic, desi pe tocuri ea mi se parea putin mai inalta ca el. se tineau mereu de mana si uneori ma uitam pe vizor atunci cand le auzeam vocea, ca sa ii surprind sarutandu-se inainte sa intre in casa. erau la inceputul relatiei.

Povesti de cearsaf

sambata dimineata pe plaja. Feed on love, Daye Jack pe fundal. genul ala de zi in care nu se intampla nimic, dar de care ma bucur la umbra palariei de soare. sunt ultimele zile de vacanta, o vacanta ca o poveste din cartile pe care le-am citit vara asta.

ocupat

ma bucur de prima zi de concediu. in acelasi timp imi pare rau ca nu am mai multi prieteni artisti sau consultanti. pe masura ce imi creionez diminetile perfecte de vacanta in bucuresti si incerc sa ma intalnesc cu oameni dragi, imi dau seama ca majoritatea au program de corporatisti.

jurnal de munte sau vara de dinainte de 30

m-am intors aseara acasa cu gandul ca o sa scriu o poveste cu un titlu siropos tip Dale Carnegie: “cum sa iti depasesti limitele si sa transformi <nu pot> in <uau, am reusit>. m-am razgandit apoi de cateva ori pana sa incep randurile astea, de teama ca o sa va plictisesc dupa primul paragraf. ca sa evitati asta, va recomand sa nu le cititi.

ana cea cu nume simplu

te iubesc asa cum ana de la 25 de ani nu o sa mai iubeasca pe nimeni. te iubesc pentru ca ana de la 25 de ani isi doreste ca ana de la 65 de ani sa te iubeasca la fel de mult. te iubesc in fiecare zi pentru ca vreau sa stii ca esti cel mai important barbat din viata mea. te iubesc pentru diminetile impreuna, cand imi saruti talpile si pentru serile in care adorm langa tine. pentru ca stau asa confortabil in scaunul din dreapta in drum spre vama, de parca acolo a fost locul meu dintotdeauna.

Micul Print in Tara Minunilor

pe mirabela o poti descrie in cateva cuvinte ca fiind…o tipa cu sani frumosi. genul ala care trebuie “purtati” liberi, in afara oricarui sutien care ar putea sa le ingradeasca frumusetea. genul ala dupa care barbatii se uita cu coada ochiului pe strada atunci cand sunt de mana cu altcineva. si acel altcineva intoarce capul dupa ea, intrebandu-se cum merge aia fara sutien pe strada.

indreptar despre cum am renuntat la un vis

terminasem facultatea si inca nu incepusem sa imi caut un job.  am facut limbi straine pentru ca nu intrasem la comunicare. in iulie, dupa ce am aflat ca luasem licenta cu nota mare, nu stiam daca sa ma bucur sau sa plang. lucrasem o luna la o editura si plecasem de frica unei directoare care baga spaima in studentii angajati. cand ii vedeam dimineata tocurile stiletto, imi tineam respiratia de teama sa nu imi strige numele.

femeile cu rujul, barbatii cu sarutul

blonda, micuta de inaltime, singura de cativa ani. pe ionut il cunoscuse la inceputul verii la sala. de doua saptamani vorbeau pe internet si in seara asta o invitase in oras. era atat de entuziasmata, incat si-a scos sandalele cu toc preferate din cutia de pe sifonier. le pastra pentru ocazii speciale, iar asta era de departe cea mai potrivita seara.

o fata si un zmeu

de fiecare data cand se uita la ea i se parea ca descopera lucruri pe care i le-a ascuns pana acum. statea intinsa pe burta, cu sutienul desfacut si nu isi poate lua ochii de la sanul pe care il vedea din profil. mic, timid, ascuns parca de razele soarelui. citea si se prefacea ca nu il observa, dar stia sigur ca se uita la ea. din cand in cand, dupa ce mai citea cate o pagina din cartea cu coperta neagra, isi mai aranja slipul, ridicand usor fundul.

sau in apa...mi-e totuna

m-am intalnit cu ea si abia am apucat sa ii spun buna. weekendul la mare i-a priit mai bine decat ma asteptasem. era bronzata si parca i se mai decolorase parul de la soare. purta cu atata naturalete blugi largi cu camasa alba din poplin si emana un asemenea magnetism cand a intrat, incat imi captase atentia dinainte sa se aseze la masa.

asa incepe, ca intr-un vis

ca in fiecare weekend, maria era in fata unui pahar de chardonnay pe terasa la Eden cu un grup de prieteni. era aproape de miezul noptii cand au inceput sa dezbata finalul nu stiu carui serial si o cam plictiseau. de ceva vreme, observase ca tipa de la masa din fata se uita din cand in cand la ea. era machiata strident si avea un ruj rosu care atragea atentia asupra ei.

cel mai iubit

"pentru cel mai iubit dintre pamanteni…
imi imaginez ce surprins esti ca ai gasit biletul asta pe perna. pentru ca nu ma pricep deloc la scris pentru ca sunt foarte obosita, m-am chinuit mai bine de o ora azi-noapte sa compun cateva propozitii coerente. mi-am dat seama din nou ca m-ai ales pentru frumusetea fizica, nu pentru talentul meu de povestitoare sau spiritul creativ. :) ma uit cum dormi si deja ma intristez la gandul ca maine dimineata cand o sa te trezesti, nu o sa mai fiu langa tine. plecarea asta ma doare la fel ca si pe tine, vreau doar sa intelegi ca nu am avut de ales. 

o altfel de dragoste in vremea holerei

s-a asezat langa mine pe banca din curtea spitalului. micuta de inaltime, roscata cu parul facut permanent, ruj rosu. o prezenta discreta si foarte placuta. 85 ani, dar nu i-as fi dat mai mult de 70. ceea ce i-am si spus. a zambit si, ca si cum ar fi vrut sa se scuze ca nu a avut o viata fericita, a inceput sa imi povesteasca.

tipe, tipi si tipuri

sambata dupa-amiaza. “dimineata” tarzie, dupa o noapte in care petrecuse ca in fiecare inceput de weekend. bause pana la 3-4 dimineata in club si de acolo plecase cu el. barbatul necunoscut care dormea cu fata la perete, pe partea ei de pat.

o data pe saptamana

stii, de fapt e genul ala de relatie in care il cunosti pe celalalt complet. si nici nu iti mai doresti sa descoperi ceva nou la el. pentru ca oricum e ceva ce sigur nu iti mai place. nu stiu, chiar nu stiu cum sa iti explic…nu imi mai spune demult ca ma iubeste sau ca ii e dor. imi place cuvantul asta tare mult…dor, dar nu l-am mai auzit de cativa ani…sau simtit. nu ne e dor de noi.

cauta-ma tu

functia shuffle are uneori un mod brutal de a-ti aminti de oameni pe care ii credeai demult uitati. atunci cand a auzit melodia in casti, s-a intors cu ani in urma in camera aia mica, in care se inghesuiau amandoi pe o canapea visinie si isi spuneau povesti.

4 AM

Cum ramane, te astept sau ma astepti?
Cap ou pas cap?

un final, numai sa fie

era o masina in spatele meu. speram sa fie el, sa urmeze drumul pe care mergeam. la un moment dat, pe straduta cu nume de flori, am oprit. a deschis portiera masinii si s-a asezat in dreapta mea, de parca era locul lui dintotdeauna. a scos din buzunar un cd. pe repeat, aceeasi melodie.