(primesc un mesaj de la un coleg)
- Buna seara!
- Sper ca nu erai in Colectiv!
(nu stiam ce se intamplase. am crezut ca era in trecere pe acolo si i s-o fi parut ca ma vede prin multime)
- Nu eram. Era sosia mea acolo?
- Nu, dar…(si imi trimite un link de pe hotnews.ro care descria ce se intamplase in urma cu putin timp).
sambata 31.10.2015 ora 00.15
am inceput sa primesc confirmari de la prietenii carora le dadusem mesaje ca sunt in siguranta. fiecare “seen” pe facebook sau “read” pe iMessage devenise o chestiune de viata sau de moarte.
aflasem intre timp ca o persoana cunoscuta era in colectiv in acea seara si nu fusese gasita inca. sunetul salvarilor care se indreptau spre spitalul de arsi devenise infiorator. pe la 3 dimineata am primit o veste ingrozitoare – era la spital, cu arsuri pe 80% din suprafata corpului. era in viata, exista o speranta…si am sperat…pana azi-dimineata cand, din pacate, a fost inca o persoana adaugata la numaratoarea victimelor.
pe Mimi am vazut-o doar o data in viata mea. asta-vara pe terasa la expirat in vama veche. ma hotarasem sa raman o noapte la mare de una singura. eram intr-o perioada in care voiam sa ma regasesc, sa ma accept, o perioada in care cautam raspunsuri. era intr-un grup de oameni frumosi, veseli, dar avea ceva care o deosebea fata de noi toti. o aura, o frumusete care trecea dincolo de parul ei lung, blond de inger si de ochii albastri senini. la un moment dat mi-a spus:
- nu te astepta sa gasesti toate raspunsurile, nu cred ca de asta ai nevoie! (de unde stia ce simteam daca nu ii povestisem despre mine?) iubeste, bucura-te de oamenii din jur, afla ce iti place si fa asta pana devine viata ta, una cu tine.
de atunci ne trimitea filmulete inspirationale dimineata, ne scria mesaje frumoase tuturor, ne recomanda evenimente faine. de la ea am aflat de oamenii de la Lightwave Theatre Company si despre ceea ce fac. ea nu a putut sa vina in septembrie la spectacol, dar a promis ca o sa ne revedem curand.
1.11.2015 ora 10.00
azi-dimineata cand m-am trezit m-am bucurat ca sunt. atat. ca sunt. si m-am tot gandit la Mimi. oare cum poate un om pe care l-ai vazut o singura data in viata sa te influenteze atat de mult si sa lase un gol adanc in tine? raspunsul l-am aflat de la zecile de oameni care i-au scris astazi mesaje pe pagina de facebook. exista astfel de oameni. sunt rari si de aceea greu de gasit. oameni care au o vorba buna de spus unui necunoscut, oameni care fac un crez din iubirea pentru cei din jur, oameni care zambesc cu tot sufletul si care iti fac ziua mai frumoasa printr-un simplu mesaj.
nu vreau sa fac comentarii cu privire la ineptiile pe care le citesc pe internet zilele astea sau sa vorbesc despre autoritati, nepasare, vinovati, despre biserica ortodoxa care as fi vrut sa fie o voce puternica macar acum, sa ofere sprijin moral, dar mai ales material. ii las pe altii mai priceputi sa o faca.
1.11.2015 ora 14.00
am fost astazi la marsul tacerii in memoria ei si a tuturor oamenilor frumosi care au disparut dintre noi vineri. astazi nu am putut sa vorbesc din cauza durerii, dar maine…maine mi-as dori ca toti cei 10.000 de oameni prezenti la mars si cei care plang acasa in paturile lor sa urle. sa se rascoale. sa se fi saturat de mizerie, minciuna, nepasare si moarte. si sa schimbe ceva, nu prin tacere, flori albe si candele. daca as fi plecat eu in locul ei, mi-as fi dorit ca ai mei sa primeasca mai mult decat mesaje si pareri de rau sau ajutor material. mi-as fi dorit sa primeasca DREPTATE. si poate de acolo, de sus, as fi fost fericita sa stiu ca prietenii mei, care au avut norocul sa ramana in viata, lupta pentru asta cu tot sufletul.
de maine nu avem voie sa ne bucuram ca suntem. si atat. de maine toata durerea asta trebuie sa schimbe ceva. trebuie sa le aratam celor care au plecat dintre noi ca nu sunt doar niste cifre ale unei tragedii. suntem datori sa construim lumea aia frumoasa in care Mimi credea.
drum bun, om frumos!
2.11.2015
va urma?
Mimi, in lumea ei unde era "pace, lumina si bucurie".