trec de atatea ori pe langa usa ei si nu am niciodata timp sa ciocan sa vad ce mai face. ne intalnim uneori intamplator pe scara blocului si stam minute bune la povesti. dar nu mai tin minte cat a trecut de cand ne-am vazut ultima data.
nu stiu de ce, dar in seara din ajunul Craciunului nu am mai urcat scarile spre apartamentul meu. m-am oprit la usa de la parter si am ciocanit. era in bucatarie, pregatea ceva de mancare. s-a bucurat sa ma vada, parca nu ii venea sa creada si ma tot intreba cum de m-am gandit la ea. imi spune dintr-odata ca nu am mai vizitat-o de cand ii murise sotul, ceea ce m-a facut sa imi amintesc de el. parca il vad si acum prin geamul de la sufragerie, stand la calculator. uneori deschidea fereastra si ma invita pe la ei sa stam la povesti.
se intristeaza cand o intreb cu ce isi umple zilele de cand a iesit la pensie si nu mai preda franceza.
- ah, am facut ceva deosebit si uitam sa iti spun! am fost la un concert de sarbatori la Ateneu, dirijat de Vladimir Cosma. muzicianul roman stabilit in anii 60 la Paris, care dirijeaza mari orchestre ale lumii. stiai ca a compus si muzica pentru multe filme frantuzesti? c’était merveilleux!
ma roaga sa caut pe youtube un concert de Cosma sa il ascultam impreuna cat mai stam la povesti. Le Grand Blond Avec Une Chaussure Noir. vorbim despre calatorii, despre ultima vacanta la rudele din Elvetia si imi recomanda sa cumpar cartea lui Cohen, Educatia regala.
- pana acum doua zile nu aveam planuri pentru maine, credeam ca o sa stau singura...stii, revelionul a fost intotdeauna o seara ca oricare alta si cand traia sotul meu. mancam ceva, ne uitam la programul de varietati, un pahar de sampanie si la culcare. dar Craciunul?! Craciunul e dureros daca ajungi sa il petreci in singuratate. inainte mai aveam noroc cu facebook-ul, trecea timpul asa de repede si placut. vorbeam cu prietenele din strainatate, cunoscusem alti oameni de varsta mea…in toamna mi s-a stricat calculatorul sotului meu si am luat laptopul asta. de atunci nu am avut ragaz sa chem un specialist sa imi puna iconita aia pe desktop ca sa intru, mi-am uitat si parola. mi-e rusine sa recunosc, dar m-a intristat asta o vreme.
s-a uitat la mine neincrezatoare cand i-am spus ca e de fapt mai simplu de rezolvat si ca o pot ajuta. dupa 10 minute avea din nou acces la lumea ei de pe facebook si skype. era mai fericita ca un copil care a primit de craciun ultimul model de lego. pe fundal se auzea Ennio Morricone - Le vent, le cri. mi-a multumit de atatea ori, incat mi s-a parut ca la un moment dat avea ochii in lacrimi.
urc scarile cu o farfurie de turte moldovenesti acoperite cu un servetel si zambesc cand ma gandesc cat de bine e acasa. acolo unde sunt oameni carora le faci o bucurie cand le reamintesti ca nu sunt singuri. acolo unde sunt oameni care iti fac o bucurie cand iti reamintesc ca nu esti singur.