ajunsesem cu mai bine de o ora si jumatate mai devreme la aeroport cand am aflat ca zborul meu are intarziere de o ora. ma foiam de pe o parte pe alta a scaunului de la poarta 11 si ma gandeam de ce nu mi-am luat o carte de voiaj mai interesanta.
aventurile unor publicitari dintr-o agentie care era in pragul falimentului nu mi se mai parea asa amuzanta cand ajunsesera la drame, lacrimi si frustrari. nu stiu cand s-a asezat langa mine. tin minte doar momentul cand am intors capul in dreapta mea si am vazut mana unui barbat care desena intr-un caiet. am zambit cand mi-am amintit ca si noi mai mazgalim in agende in timpul unor sedinte care par interminabile. dar cumva felul in care contura imaginile alea in caietul lui cu coperta de piele neagra parea atat de natural si de simplu.
aventurile unor publicitari dintr-o agentie care era in pragul falimentului nu mi se mai parea asa amuzanta cand ajunsesera la drame, lacrimi si frustrari. nu stiu cand s-a asezat langa mine. tin minte doar momentul cand am intors capul in dreapta mea si am vazut mana unui barbat care desena intr-un caiet. am zambit cand mi-am amintit ca si noi mai mazgalim in agende in timpul unor sedinte care par interminabile. dar cumva felul in care contura imaginile alea in caietul lui cu coperta de piele neagra parea atat de natural si de simplu.
m-am uitat mai bine la el. nici frumos, nici urat. parul negru ondulat, crescut cam mult in parti. un pulover fuchsia peste o camasa in carouri. pix cu mina neagra, post-it-uri verzi din loc in loc. mi-a sunat telefonul si am intrerupt analiza despre care va spuneam. la ora 19.35 am decolat. nu calatoresc niciodata fara casti in urechi si playlist-ul meu de vacanta. am fost surprinsa sa il vad la un moment dat pe randul din dreapta. desenase deja pagini intregi din caietul cu coperta neagra de piele. ascultam muzica mea cu gust, miros si culoare si ma uitam la mana lui dreapta care contura un intreg univers.
cei mai inalti copaci, infloriti sau cu frunzele cazute in miez de toamna. chipuri care semanau cu persoane cunoscute. incruntati, fericiti, cu capul acoperit sau fara par. animale desprinse parca din lumea lui alice in tara minunilor, iepuri grasi, pisici care semanau cu vulpi, umanizate sau caricaturi ciudate. mi s-a parut la un moment dat ca il desenase si pe micul print, dar a dat pagina prea repede. ma lua somnul din cand in cand, mai ales cand ma uitam la doamna grasa aflata pe scaunul de langa el. cu capul pe spate si cu gura intredeschisa. in pauzele dintre melodii mi se parea ca o aud sforaind. 2 ore si 50 minute. doua caiete umplute de viata, de personaje, animale si un univers fascinant care s-a desfasurat in fata mea ca un spectacol de teatru. nu a ridicat niciodata capul din caiet. nici cand a mancat jumatate de ciocolata milka nu s-a oprit din desenat.
cu imaginea asta in minte m-am intors la aeroport dupa cinci zile de vacanta. asteptam la imbarcare, cand mi-am dat seama ca in trollerul in care abia inghesuisem lucrurile, zaceau castile mele. nu stiu ce a fost in mintea mea cand am considerat ca nu sunt dependenta de ele. cat de rau putea sa fie fara muzica? 3 ore au zburat atat de simplu in universul desenat de barbatul cu pulover colorat.
de data asta universul purta ciorapi albi, papuci gri si pantaloni de trening cu genunchi. tragea dupa el plase de carton pe care scria in spaniola “ofera-ti un capriciu!”. si mai avea vreo 6-7 prieteni desprinsi din aceeasi “poveste”. urlau, grohaiau si ascultau muzica populara. toate astea pe randurile de langa mine. ma rugam sa adorm si sa nu mai aud cum se strigau pe nume (nelule, viorele) si cum faceau glume cu stewardesele, comandand sarmalute cu mamaliguta sau pastrama de oaie. 3 ore interminabile, in care as fi dat orice sa mazgalesc intr-un caiet povesti frumoase. caricaturile ciudate desenate de baiatul cu pulover colorat au prins viata, chiar sub ochii mei.
"Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o
modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De
pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă mai mult decât după cel mai mare
prizonierat posibil în existenţa naturală."
(Emil Cioran, Pe culmile disperarii - 1934)
Imaginea de aici