imi sprijinisem capul pe carte si ma luase somnul. in patul de langa mine era o alta persoana, dar ne separa o perdeluta de dus. ii auzeam respiratia si fosnetul paginilor unei carti citite cu pofta.
atipisem si imi amortise gatul, prin urmare m-am intors brusc spre dreapta si am tresarit. persoana din patul vecin era de fapt un barbos la vreo 35 ani, saten, cu parul pieptanat pe spate. il zaream prin perdeluta care nu era trasa pana la capat, dar imi tineam respiratia de parca m-as fi uitat prin gaura cheii. nu ma simteam tocmai confortabil sa petrec jumatate de ora in compania unui necunoscut, amandoi semi-dezbracati, dar parea destul de cufundat in carte. speram ca o sa atipesc si o sa plece inainte sa ma trezesc.
- la ce te gandesti? (ma intreaba dintr-odata vocea din patul vecin)
- eu?
- pai tu, din cate imi dau seama nu mai e altcineva cu noi aici.
- hmmm, ma gandeam si eu la…de fapt aiurea…nici nu mai tin minte. (hai ca aici am dres-o, par semi-analfabeta si sunt in siguranta)
- zi-mi atunci primul gand care iti trece prin minte! (il vedeam prin perdeluta si parea ca citeste in continuare cartea aia)
- ahhh, pai…ma gandesc ca am multe vase in chiuveta de spalat, dar le-as lasa balta si as fugi departe.
- ce inseamna departe?
- un loc unde sa cunosc doar persoana de langa mine. undeva cu mult albastru si galben.
- deci ai cu cine sa pleci?
- ah, nu. nu stiu. poate am pe cineva in minte.
- de fapt acolo iti era gandul…
nu apuc sa ii raspund ca imi zice din nou pe un ton imperativ:
- zi-mi primul loc care iti vine in minte! (aud din nou fosnetul unei pagini de carte)
- un balcon umbros de pe o strada unde se aud miorlaiturile unor pisici in calduri.
- nu imi plac pisicile. sunt apanajul femeilor singure.
tacere pentru cateva minute. cartea fosnea, iar in tot timpul asta nu a intors niciodata capul spre mine.
- uite ce zice cartea asta:„iti petreci viata construind tot felul de fantezii romantice. nu te astepti din partea cavalerului sa te arunce de pe cal la o aruncatura de bat de castel.”
- haaaa, parea ca citesti ceva serios acolo, nu povesti…(nu am apucat sa termin, ca ma intrerupe brusc)
- stii la ce ma refer, nu? mai ai de gand sa traiesti multa vreme in povestile tale sau te trezesti? nu mai exista demult castelul ala.
- nu inteleg la ce te referi si de ce esti asa nervos dintr-odata. nu ma simt confortabil cand cineva vorbeste pe un ton ridicat, mai ales ca nu ne cunoastem.
am simtit o mana calda care ma misca usor de umeri si am tresarit.
- domnisoara, ma scuzati ca va trezesc, dar trebuie sa trecem la urmatoarea procedura.
m-am ridicat brusc si in patul de langa mine era o doamna supraponderala, intr-un maieu tetra si in colanti. mi-a zambit si mi s-a parut ca mi-a facut cu ochiul. perdeluta nu mai era trasa, deci imaginea mea dormind cu capul pe carte, in timp ce imi curgea si saliva din gura, trebuie sa fi fost tare amuzanta pentru doamna.
dupa inca o jumatate de ora ma pregateam de plecare si o vad pe asistenta iesind din camera cu perdeluta, in timp ce flutura o carte in mana.
- marinela, si-a uitat domnu' popa cartea aici. sa nu uiti sa i-o dai maine ca eu nu sunt!