ajung la lac si ochesc banca perfecta. unde mai pui ca e vis-à-vis de un nene care canta frumos la chitara, cadrul perfect pentru realismul magic a lui allende. observ ca sunt doua trollere lasate langa banca, ma asez in coltul opus si deschid cartea: “irina si-a zis ca acelasi lucru era valabil si pentru el: omul semana cu un tinerel bucalat cu calvitie prematura…”
vocea barbatului cu chitara ma trezeste brusc din povestea irinei. langa mine se asezase un cuplu de francezi, i-am observat abia acum. omul ii intreaba daca vorbesc engleza, ei dau din cap ca nu prea, dar el continua:
- nu va mai lasati gentile nesupravegheate ca ramaneti fara ele. sunt multi tigani romani care fura pe aici.
m-am prefacut ca citesc, dar nu mai eram atenta la carte. francezii dadeau din cap aprobator. omul continua.
- sa aveti grija mai ales la metrou, acolo e plin de tigani romani. sa fiti atenti la buzunare si genti si sa nu le mai lasati nici macar 5 minute asa. va spun ca e plin de tigani romani periculosi. bine, tiganii romani sunt asa, romanii romani sunt oameni de treaba si muncitori, nu am avut probleme. asta ca sa nu ma intelegeti gresit.
francezii zambesc formal si incuviinteaza continuu din cap. omul incepe sa cante din nou la chitara, eu imi reiau lectura indiferenta la vorbele lui. nu apuc sa citesc 2 pagini ca langa mine se aseaza un barbat de 60-65 ani. ma intorc spre el cand ma intreaba daca era liber aici. dupa zambetul larg imi dau seama ca ar avea chef de vorba si incerc sa evadez in paginile cartii. ma intreaba ce citesc, ii raspund, apoi ma intreaba daca sunt in vacanta, ii spun ca nu, continua intrebarile si vrea sa stie de unde sunt, ii spun bucuresti, imi raspunde ca e o tara minunata, ca a fost si el la balaton. nu am chef sa ii explic ca nu e in ungaria, dar el continua. ma intreaba apoi daca imi place orasul, ii spun sincer ca e superb, de cand am venit, de curand, daca stiu de muzeul de aici din parc, ii spun ca nu am avut timp sa il vad, imi spune ca intrarea e gratis duminica asta, ca el e profesor de matematica. apoi se intoarce spre mine cu acelasi zambet si ma intreaba daca nu cumva as vrea sa vizitam muzeul impreuna. ma uit la pantalonii lui camouflage scurti, la tricoul polo in dungi, la sandalele din picioare si la parul alb, incretit la urechi. imi vine sa rad, dar ma abtin si ii raspund politicos ca as prefera sa raman aici singura sa citesc. dupa cateva minute se retrage usor. am auzit un ciao soptit.
dupa mai bine de o ora imi dau seama ca am amortit si ar trebui sa fac putina miscare. ma plimb, ma uit la oameni si ma mir de frumusetea locului asta. de galagia lor specifica, de mainile care gesticuleaza sus-jos intr-un joc continuu. ma opresc la o toneta sa imi cumpar un sandvis. barbatul care serveste e amabil, dar prea prietenos pentru gustul meu. ma intreaba daca vreau si apa, ii spun ca plata, ma intreaba de unde sunt, ii raspund ca din bucuresti, se opreste si se uita in ochii mei:
- certo, hungary! ce fete dragute pe acolo.
- pe aproape, ii raspund vizibil plictisita. romania.
- ahhh, acolo chiar sunt cele mai dragute fete! e hagi, hagi! exclama el bucuros de parca tocmai aflase ca alma belasco din cartea mea se iubise in tinerete cu hagi, nu cu japonezul.
Imaginea de aici