- alo!!
- alo, catalina? miki sunt.
- ahh...miki? (nu imi amintesc pe nimeni cu numele asta)
- ahhh, esti catalina aialalta!
- pai nu stiu pe care catalina o cauti...(raspund din ce in ce mai incurcata, in timp ce imi dau seama ca nu e nimeni drag de acasa)
- fata, te-am sunat din greseala. sunt miki, fosta ta colega. am lucrat impreuna la agentie, ai si uitat?
- ahhh, abia acum ti-am recunoscut vocea! ce surpriza placuta, chiar si intamplatoare. ce mai faci?
- bine, uite cu munca toata ziua. am reusit sa scap din agentia aia, dar sa zicem ca am ramas in acelasi domeniu. tu?
- ma bucur pentru tine, sper ca esti mai linistita acolo. eu m-am mutat cu serviciul la roma, sunt implicata in cateva proiecte aici de aproape 3 luni si imi place ce fac, echipa cu care lucrez, invat o limba noua. sunt foarte entuziasmata de toate lucrurile care mi se intampla in ultima perioada.
-i-auzi, bravo tie! cred si eu ca iti place la roma, deh...cui nu i-ar placea?
(...) trec 2-3 minute cufundate in discutii despre vremea la Roma versus cea de la Bucuresti. eu ii spun ca aici e o zi de primavara, ea se mira ca e asa frumos in noiembrie, ma intreaba cate grade, ii spun 21, se mira din nou, dar nu pare prea impresionata, imi spune ca si acolo a fost soare, apoi ca trebuia sa ajunga la roma, dar a anulat, a mai fost insa si stie cum e, eu ii spun incantata ca e un oras superb si ca o astept oricand ii face placere, ea zice pai noteaza numarul meu sa ne vedem cand vii acasa, eu ii spun ca o sa vin de sarbatori, dar o sa fiu de colo-colo cu familia, prieteni, mese de Craciun, deci nu promit momentan.
apoi dintr-o data rosteste intrebarea inevitabila:
- si altceva?
- pai altceva...cam ce ti-am spus, sunt mereu pe drumuri in cautare de noi povesti...
- lasa, fata astea...te-ai maritat?
- ah, nu. asta nu am bifat inca pe lista.
- deci nu ai nici copii?
- nu...
- offff, hai ca am ramas ultimele. eu macar sunt tot cu tipul ala de atatia ani. grabeste-te, ce mai astepti?
m-a incurcat intrebarea ei atat de mult, incat mi-am dat seama ca am vorbit singura de cateva minute. poti sa povestesti ca ai scris discursul lui michelle obama pentru campania din new hampshire, ca ai fost in nepal o luna sa te redescoperi spiritual, ca ai scris o carte, ca faci un curs de dezvoltare personala, ca ai fost intr-o tabara de surf in australia, dar daca povestile tale nu includ si subiecte precum sot, maritat, copil/ii, botez, etc. ti se va pune invariabil intrebarea-capcana:
- si altceva?
imi aduc aminte de povestea unei matusi care se tot ducea in fiecare zi la acelasi magazin sa cumpere paine si vanzatoarea o intreba de fiecare data: "si altceva?". azi asa, maine tot asa, pana cand intr-o zi si-a luat inima in dinti si i-a raspuns nervoasa:
- auzi, ma tot intrebi mereu "si altceva. si altceva?". crezi ca daca voiam si altceva nu stiam sa iti cer singura?