tu si intrebarile tale care asteapta un raspuns la fel de superficial.
eu cu raspunsurile mele precise ca mailurile de la job, pe care le citesc de 2-3 ori inainte sa le trimit, mai adaug expresii prietenoase, ajustez tonul, schimb incheierea.
azi am decis sa iti raspund ca fac la fel de bine ca in ziua in care ne-am vazut ultima data.
binele ala pentru care depun eforturi in fiecare zi sa nu il pierd. binele pe care il intretin cu ceaiuri de tei sau cu pahare de vin alb, depinde cate pastile de stomac iau dupa. binele pe care il iubesc asa cum isi iubesc altii copiii, ii vorbesc prietenos, am grija de el si ii cumpar dulciuri cu caramel sarat. binele pe care il plimb in vacante scurte si dese, caruia ii arat tari si orase, targuri de craciun si plaje pustii, locuri binecunoscute, sau unde nu a mai fost niciodata. binele meu pe care il culc in asternuturi straine, in camere de hotel, in paturi care scartaie, dar pe care il trezesc de fiecare data cu o alta poveste. tot pentru el iau magneziu si zinc sau ma supar cand se intristeaza. binele care simt ca o sa ma paraseasca imediat ce ajungem in orasele alea stranii si indepartate, unde nu sunt zgomote de claxoane si unde ii sclipesc ochii de fericire. fericirea aia pe care aici nu mai pot sa i-o ofer.
se facea ca eram intr-unul dintre orasele alea stranii si se tot uita prin jur incantat. se bucura ca un copil si exclama de fiecare data cand se oprea in fata unei cladiri. am incercat sa ii domolesc entuziasmul, mi se parea ca ma face de ras, de parca nu l-as mai fi dus niciodata departe de casa. intoarcea capul in stanga, dreapta, dupa toate bicicletele care treceau pe langa noi. ciudat ca afara nu erau nici 2 grade, dar oamenii isi duceau copiii la gradinita intr-un suport agatat de bicicletele colorate. ce lume pe dos! intr-o seara un sofer de autobuz a oprit in statie si a lasat un copil sa se urce la volan ca sa ii faca bunica lui o poza. copilul era tare fericit, dar mai ciudat mi s-a parut ca oamenii din autobuz asteptau rabdatori, iar binele meu a ramas cu gura cascata. i-am explicat ca si la noi sunt oameni cu bun simt, dar stau ascunsi de frica celor multi. mi-a amintit ca acasa m-am certat saptamana trecuta cu un sofer care a parcat pe pista de biciclete si care mi-a raspuns agresiv “cheama politia daca nu iti convine, fa!”. binele meu s-a intristat si m-a intristat si pe mine.
am incercat sa ii inseninez ziua, l-am dus intr-un alt oras si mai straniu. aici intr-o dimineata un om spala meticulos o statie de autobuz. s-a uitat mirat la mine si eu m-am prefacut ca nu observ, ca sunt atenta la harta pe care o tineam in mana, cu susu-n jos. i-am aratat strazi, lumini, ninsoare, melci, brazi, clatite, zambete, un baiat cu parul blond, globuri, si am sperat sa uite curand de toate lucrurile stranii din tarile alea. pana in ultima clipa mi-a fost teama ca nu o sa se mai intoarca cu mine acasa, ca o sa raman fara binele meu, dar m-a urmat ca un copil care nu are alternativa. spasit, cu ganduri pline de indoieli, mai trist, a venit cu mine de mana, iar acum stam unul langa celalalt in tacere.
intinsa pe o parte, ma prefac ca dorm. din cand in cand ma uit la binele meu si mi se pare ca ofteaza, ca tanjeste dupa ceva, ca atunci cand tanjeam impreuna dupa tine. se ridica din pat si incepe sa fredoneze o melodie, dar nu imi dau seama despre ce e vorba. il iau in brate, ii promit ca maine ii cumpar tot caramelul sarat pe care il gasesc si ca poate sa te intrebe ce mai faci. l-am rugat sa iti spuna despre mine ca ma plimb mult pe jos si si am citit-o pe ferrante, ca dupa ce ai disparut am inceput sa cred ca semeni putin cu nino, dar ca nu o sa ajungem niciodata ca ei. a fost ziua in care binele meu a invatat ca fericirea mea e in bagaje si paturi noi, chiar daca uneori nu intelege cand vorbesc o alta limba. se mira mereu de ce oameni necunoscuti imi devin prieteni, dar a incetat sa ma intrebe cum fac asta. ma lasa sa impachetez si sa despachetez ca sa plecam iar, imi spune ca appuntamento e un cuvant frumos cand il pronunt eu, ma face sa cred ca imi doresc de fiecare data sa ne intoarcem acasa. pana intr-o zi cand o sa ma oblige sa ramanem intr-un loc indepartat, iar eu nu o sa mai plec niciodata de langa binele meu.
apropo, sunt bine, multumesc.