ma uit la florile mele, le-au cazut frunzele, s-au uscat pe alocuri, ba au pamantul ca dupa seceta, ba prea imbibat in apa. cactusul mai salveaza aparentele, arata bine si pare ingrijit.
pe balcon am dat demult cu aspiratorul si am pierdut in neant o bucata mica din lemnul de la pardoseala. peretii mi se par strambi, vopseaua si-a pierdut in unele parti din albul imaculat al inceputului, chitul de la gresie ar merge schimbat, de fapt as putea sa o schimb cu totul, covoarele nu stau niciodata asa cum mi-as dori, oricate parfumuri de camera am schimbat, tot nu miroase ca intr-un magazin de decoratiuni interioare, nu vreau sa imi pun aer conditionat pentru ca nu suport sa trag tuburi prin casa, perdeaua din sufragerie am taiat-o prea scurta, tablourile nu sunt pe pereti, stau in sir indian pe jos, prin casa, sunt prea putine carti in biblioteca, de fapt si pe asta as vrea sa o schimb, de aia a si costat putin, am luat-o cu gandul ca o sa renunt usor la ea, acum nu mai pot, am ascuns fiecare lucru in cate un colt, stau bine, strambe, inghesuite, cutia cu bijuterii, mult spus bijuterii, cele 2-3 plastice de pus in urechi si sarmele de la &other stories, nu e de fapt pentru asta, e cutia de la ochelarii din madrid, carolina lemke, cele mai frumoase modele de ochelari, noroc cu tabloul cu florile de cactus de pe birou ca pot sa agat lanturile de la h&m de el, vulpi, multe vulpi ascunse ici-colo, prin sertare, prin noptiere, prin comode, cutii, rafturi cu carti, uit de ele si mai apar printre carti postale, magneti de frigider sau brose primite cadou. albumul cu david bowie, prea mare sa ii gasesc locul perfect, il rasfoiesc si il mut de colo-colo, comoda de tv din otel, cu usile transparente de unde din cand in cand zaresc lucruri pe care le mai invart intre ele, boxa mov hp primita cadou din care rasuna continuu cate o muzica noua, a mea, a altora, dar mereu rasuna ceva, doctor rockit acum, mai devreme cleopatra in new york, iar cand am schimbat pamantul la flori functia shuffle l-a adus pe gino paoli, cu a lui senza fine. mi se pare atat de mare, atat de gol, dar in acelasi timp nu l-as mai umple cu altceva, l-as lasa sa ne astepte mereu, sa se pregateasca pentru noi de fiecare data cand intram pe usa, sa scartaie patul din dormitor cand ne trantim in el, sa dam cu mana peste luminitele prinse de cadrul lui, sa le insiram pe jos, printre alte luminite, sa ne impiedicam in intuneric de bicicleta de pe hol, cu alte luminite insirate prin ea, in cablul de la laptop, laptopul caruia nici acum nu i-am instalat corect windows-ul, sa avem mereu prea multe umerase, prea multe perne, niciodata insa pernele potrivite, sa ne insiram in asternuturi galbene, sub adapostul draperiilor galbene, sa privim zapada de pe geamul de la balcon, caruia nici acum nu i-am pus plase, vine vara si iar intra insectele, o sa razi cand o sa iti povestesc ca sunt regina insectelor, ca ma invadeaza diferite specii, scap de unele, vin altele, convietuim, ne respectam programul, nu se aseaza pe rufele scoase la uscat, nu le primesc in camerele cu plase la geam. casa asta are tabieturile ei, are placerile ei, vin si pleaca oameni, e bucuroasa cand vin, uneori se bucura la fel de mult cand pleaca, e expansiva, dar tine la intimitatea ei, umple cuptorul cu tarte, torturi, uneori ii ies, de cele mai multe ori ii iese haos, panica, amesteca mirosuri, ingrediente, le arunca in borcane, pe jos, in faras, in sfarsit am luat matura si faras nou, cica asa se face la casa noua, nu mai e demult noua, dar nu i-am cumparat la timpul ei, gentile de rafie sunt atarnate sub sapca pe care scrie weekend, intr-una am ascuns toate fesurile de iarna, manusile, scaunul galben de pe hol pare ca e mereu pe picior de plecare, era de fapt pentru balcon, am mai comandat doua-trei scaune, ca la bistro asa, nu ai niciodata suficiente scaune pentru lumea care vine si pleaca, sunt bucuroasa cand pleaca, deschid laptopul, dau drumul la muzica si la un film, in acelasi timp, sunt nehotarata pe care sa il inchid primul, observ priza pusa stramb, o acopar cu un tablou, nu am mai intins demult salteua de yoga, dadea bine in sufragerie pe jos, oare de ce nu am ales alte plinte, alt parchet, patul imi place in continuare, canapeaua parca as schimba-o, dar a costat cam mult, am incercat sa curat un perete si am intins praful peste tot, as cheltui banii pe paturi si pe covoare colorate facute manual, si pe tablouri, dar cum nu sunt niciodata decisa daca sa le intind pe pereti, ar zacea toate pe jos in sir indian. ma bag in patura cu totul, ma afund in ea, cu tine, fara tine, in casa cu musafiri, fara musafiri, casa asta imperfecta, cu pereti strambi, cu toate lucrurile care par deranjate, dar care sunt ingrijite cu atentie, casa asta imperfecta, ca mine, ca tot ce ma inconjoara, ca oamenii pe care ii aleg sa intre in ea, ca hainele care stau atarnate pe un stender la vedere, singurul care s-a integrat perfect din prima, de parca il masurasem atunci cand l-am cumparat. casa asta imperfecta, cu privelistea ei imperfecta, cu torturile si peretii imperfecti, cu toate care par ca sunt mereu pe picior de plecare, asa ca mine. cu toate astea, casa asta imperfecta, pe care as lua-o cu mine in toate locurile noi, sa ii arat cat e de frumoasa, de admirata, de privita pe ascuns, de diferita, de dorita de altii, de autentica, de sincera, cat ma cuprinde si ma atrage, cam asa cum te atrag eu pe tine intr-o dimineata de ianuarie, ca sa ne afundam in pernele astea colorate.
iesim la primavara, iti promit.
