numele meu este valentin, am treizeci de ani si sunt intr-o relatie cu bianca de sapte-opt ani. nu mai stiu exact, uneori mi se pare ca au trecut mai multi, o vesnicie care ne-a cuprins si ne plimba in acelasi cerc, in micimea momentelor noastre.
poate ar fi trebuit sa incep altfel povestea asta. numele meu este valentin si de patru ani, sapte saptamani si patru zile sunt indragostit de o alta femeie. catrinel, colega mea, de la biroul din capatul culoarului, pe care o vad atunci cand ridic putin ochii din monitor. bine, eu o vad si cand inchid ochii noaptea, dimineata cand ma trezesc si stau in baie minute bune, in weekend cand mananc o prajitura cu multa nuca, acolo unde ii place ei sa iasa, dar unde nu ne-am intalnit niciodata, serile cand ies la alergat prin cartier, serile cand ies la alergat in cartierul ei, care e departe de al meu, dar intamplarea ma aduce mereu pe acolo, la mesele in familie, la sarbatorile ortodoxe, catolice, si in toate locurile unde as putea fi confundat cu un nebun de legat. nu ar fi departe de adevar, dar singurul argument care arata ca nu am innebunit este faptul ca inca sunt aici.
sunt aici in asternutul ales minutios de iubita mea actuala, intr-o dupa-masa de duminica, in care singurul lucru pe care imi doream sa il fac era sa vad joker. a insistat atat de mult sa mergem la ikea, incat mi-a venit sa vomit cand am iesit pe usa. nu ma judecati gresit, nu mi-e sila de ea. nu de ea in sine, ci de felul pisalog in care ma bate la cap sa isi atinga scopul. nu cred ca a inteles niciodata cat de importante sunt pentru mine momentele mele, momentele dinaintea ei, dinainte sa isi aduca pernele colorate la mine acasa, imi placea sa pun cd-ul cu jazz primit de la tata, un pahar de zacapa si sa stau pe canapea minute in sir, ore, nu trebuia sa dau socoteala nimanui pentru starea aia. nu mai stiu cand am renuntat sa fac asta, dar imi aduc aminte ca la inceput ma lasa linistit, dar vorbea intotdeauna peste muzica. glasul ei care se transforma intr-un strigat ascutit de pitigoi se suprapunea peste pasajele mele preferate, pana cand am renuntat sa mai ascult cd-ul ala. oricum nu as fi avut timpul necesar, astazi il umplem asa cum trebuie, ca milioane de alte cupluri din lumea asta nenorocita.
sa revenim la catrinel si la felul in care ati inceput deja sa ma judecati dupa pasajele de mai sus, va sunt cunoscute cuvintele? probabil ca nu, eu sunt un caz aparte, niciunei alte fiinte nu i se poate intampla sa fie neindragostit de persoana cu care doarme in pat, cu care face sex de 3 ori pe luna, in timp ce isi imagineaza scene din filme porno cu colega de la birou. de ce catrinel? dintr-o mie de motive pentru care nu ar trebui sa fie ea, din aceleasi motive pentru care in toti anii astia cea mai indrazneata atingere a fost cand ne-am atins colturile gurii intr-un pupat nevinovat. eram la birou de ziua mea acum doi ani si invitasem toti colegii de pe etaj la bucatarie, facuse mama prajituri de casa, insistasem sa le faca pentru ca ea mananca doar prajituri de casa, de fapt nu mananca dulce, dar nu se poate abtine de la prajitura cu nuca, asa ca voiam sa o vad cum intra serioasa si i se umple fata de bucurie cand vede ce am adus. nu a venit, nici nu am stiut ca era plecata in ziua aia, s-a intors dupa 2 zile cand nu mai ramasese nimic, mi-a urat toate cele si m-a pupat rapid pe obraji. atunci s-au atins cumva colturile gurii, incat a fost momentul in care gandurile mele au scapat de sub control. va dau cuvantul de onoare ca sunt un barbat responsabil, muncesc de la noua pana seara tarziu pentru ca sunt obsedat sa detin controlul asupra a tot ceea ce fac, sunt ordonat, miros bine, imi suflec mansetele camasilor asa cum trebuie, alerg de trei ori pe saptamana, mananc echilibrat, ma uit la filme europene, nu sunt zgarcit, imi reprim pornirile animalice chiar si dupa multe pahare cu rom, dar sunt intr-o relatie care nu a fost de dragoste de la inceput. adica mi-a placut de ea, venise dupa o alta relatie care nu a mers, dupa care suferisem ca un prost si mi s-a parut ca e pansamentul de care am nevoie pentru scurt timp, apoi nu stiu cum au trecut primii doi ani. m-am trezit ca dupa o anestezie generala, cand in casa mea erau deja asternuturi cu flori, pe care le urasc, multe dulapuri pline de tigai, altele de haine, treizeci si patru de perechi de pantofi, albume intregi de fotografii si niciun aer conditionat. bianca nu suporta aerul conditionat, nu vrea sa vada cabluri trase prin casa si nu am montat deloc. nu sufera de caldura, in schimb eu am inceput vara sa ma intorc acasa dupa ora opt. la birou puteam sa respir.
nu mai stiu cand a aparut catrinel, dar tin minte ca am fost la un curs impreuna si acolo am remarcat-o. statea langa mine, la birou mi se paruse cam prostuta, dar acolo a luat cuvantul si a spus niste lucruri interesante, deloc elaborate, o sinceritate aproape naiva care ne-a captat pe multi in alea doua zile. apoi isi trecea rar mana prin par, intr-un mod ciudat, trebuia sa pandesti acel moment ca sa intelegi gestul complet. cand am iesit de acolo am gasit-o in fata hotelului, cauta un uber. am intrebat-o in ce zona merge, i-am spus ca e in directia mea, de fapt mergeam in directia opusa, dar as fi dus-o si pana la craiova, i-as fi zis ca e in drumul meu spre casa. m-a atins la un moment dat pe umar si m-am simtit ca un prost, ca in clasa a saptea cand m-a pupat prima fata pe buze si am inceput sa plang. ma emotionase prea tare. avea niste dresuri cu buline, erau agatate putin pe piciorul stang si incerca sa acopere cu mana, dar reusea sa imi distraga si mai mult atentia. avea un catel, o pisica, nici nu am inteles daca avea sau nu animale. incepuse litere, dar terminase jurnalism, facuse balet in copilarie si acolo cred ca a fost momentul care a declansat tot ceea ce a urmat.
cand zic tot ceea ce a urmat ma refer la anii in care orice excel, ppt sau word, orice document trimis pe mail, orice drum spre wc, orice cafea bauta la bucatarie capatase un alt sens, in momentul in care imi aduceam aminte ca la o simpla ridicare din sprancene, aparea rochia ei cu buline rosii, apareau pantofii cu tocuri de zece, sau balerinii cu talpa tocita, firele de par rebele, ochii aia mijiti in calculator, din cauza carora am redescoperit melodia cu care cucerisem prima tipa in liceu, care cedase la insistentele mele sa facem sex in tabara la munte, dupa ce ii pusesem la walkman melodia asta. am inceput sa o ascult din nou, cu rusinea barbatului adult imbracat la costum, care gasea o placere nebuna in a fantaza pe versurile lui andries:
pe cine mai vezi asa, pe strada in pijama,
cine mai umbla asa, in afara de ea?
(…) continuarea intr-o poveste viitoare.